R** & R** S*
ReclamantT****** F*****
PârâtAdmite cererea formulată de RCS & RDS S.A. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 8981/10.10.2019, pronunţată în dosarul nr. 11188/55/2019, în sensul că suma reprezentând contravaloare discount este de 777 lei şi nu de 330 lei astfel cum greşit s-a consemnat în dispozitiv. Dispune îndreptarea erorilor materiale în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Arad, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 19.12.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.12.2019