G*** G******* I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1773/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G*** G******* I***. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G*** G******* I***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alineatul 1 din Codul penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25 octombrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara331/2019 din 25.10.2019