O**** G*******
ReclamantR** M****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul O**** G*******, în contradictoriu cu pârâta R** M****, având ca obiect obligaţie de a face. Autorizează reclamantul să efectueze, în numele şi pe seama pârâtei R** M****, demersurile necesare, în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 alin. 1 şi art. 9 din Legea 17/2014, cu privire la terenul extravilan în suprafaţă de 11.500 mp, înscris în CF nr. 102015 Medieşu Aurit. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 08.09.2020.
Hotarare 2464/2020 din 08.09.2020pentru ca reclamantul să depună Încheierea privind verificările în eviden?a succesorală şi acte de stare civilă
Incheiere de sedinta din 16.06.2020SUSPENDAT DE DREPT - STARE DE URGENŢĂ
Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2020, sala 6, ora 8,30, alte măsuri urmând a fi dispuse în dosarul de faţă după încetarea acţiunii de protest a judecătorilor adoptate prin Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Satu Mare nr. 2 din data de 23 ianuarie 2020 şi a protestului grefierilor adoptat prin Hotărârea Adunării Locale a Sindicatelor personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti din data de 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020