S****** M******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Anuleaza decizia nr. 269904/31.01.2019. Obliga parata sa emita o decizie prin care sa stabileasca, incepand cu data de 29.11.2017, drepturile de pensie ale reclamantului si cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentand „prime, prime fond salariu, prime de vacanţă” evidentiate in adeverinta nr. 623/14.03.2017 emisa de SC PROSPECŢIUNI SA, în locul sumelor valorificate deja la rubrica „alte sporuri - suma”. Obliga parata sa plateasca reclamantei, incepand cu data de 29.11.2017, diferentele dintre pensia recalculata conform prezentei hotarari si pensia efectiv platita. Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu apel in 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a. Pronuntata azi, 25.07.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 4339/2019 din 25.07.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.07.2019, aceasta urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, astăzi, 11.07.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2019Amână pronunţarea pentru data de 11.07.2019, aceasta urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, astăzi, 28.06.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2019