S********* A********
PetentI************ D* P****** A* J******** S*** M***
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Ş.A. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSMX nr.155641 din data de 20.09.2019, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SATU MARE. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a seria PSMX nr.155641 din data de 20.09.2019. Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei şi de sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.06.2020.
Hotarare 1276/2020 din 10.06.2020SUSPENDAT DE DREPT-STARE DE URGENŢA
amânată cauza pentru citarea intimatului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei o copie lizibilă după procesul-verbal de contravenţie
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Şedinţa nu a avut loc, completul a fost desfiintat.
Amână judecarea cauzei având în vedere acţiunea de protest a judecătorilor adoptată prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Satu Mare nr. 2 din data de 23 Ianuarie 202, precum şi ralierea personalului auxiliar de specialitate la formele de protest adoptate de magistraţi.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020în vederea emiterii unei adrese către CNAIR
Incheiere de sedinta din 03.12.2019