Dosar 11277/190/2019 din 15.11.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11277/190/2019
Data dosar:
15.11.2019
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. P.C.S.R.L. (S.C. V.R.S.R.L.), în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R.A.R.S.A., şi intervenientul forţat P.A.R., CNP şi în consecinţă: Dispune obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 3.398,54 lei, reprezentând despăgubiri parţiale neachitate, conform dosarului de daună nr. EJ00484030 deschis la S.C. E.R.A.R.S.A. şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la acest debit, începând cu data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată (15.11.2019) şi până la data plăţii lui efective;Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 242,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată azi, 14 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1776/2020 din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 07.10.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână pronunţarea

    A.P. LA 14.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 15.04.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul 195/16.03.2020

  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD