N*** C********
InculpatS* D**** G**** S** P*** P*** M***** N******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin.1,3 Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Ni?ă Cristinel, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin 1 Cod penal cu reţinerea art 396 alin 10 Cod procedură penală. În baza art.81 Cod penal, aplică inculpatului un avertisment şi atenţionează inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, atrăgându-i atenţia acestuia cu privire la faptul că dacă, în intervalul de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, va mai comite o altă infracţiune, nu se va mai putea dispune renunţarea la aplicarea pedepsei ci, pentru noua infracţiune va fi stabilită sau aplicată direct o pedeapsă. Potrivit art. 82 alin.1 Cod penal, persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă nici unei decăderi sau interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În temeiul art 397 Cod procedură penală, art 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă promovată în procesul penal de SC Daily Group SRL. Obligă inculpatul Niţă Cristinel să plătească părţii civile suma de 953,18 lei cu titlu de diferenţă prejudiciu produs în urma săvârşirii infracţiunii şi nerecuperat. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cursul urmăririi penale şi a judecăţii (12 lei în cursul urmăririi penale şi 288 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.07.2020.
Hotarare 989/2020 din 23.07.2020Stabileşte pronun?area la data de 23.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020Suspendă de drept judecarea prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă dosarul să fie prezentat pentru fixarea noului termen şi dispunerea de măsuri în vederea continuării judecăţii.
Incheiere suspendare din 29.04.2020