M****** C***** V*****
InculpatÎn baza art. 346 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 11294/211/2019, în care a fost emis rechizitoriul nr. 2767/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind pe inculpatul MCVtrimis în judecată sub măsura controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.1 C.pen. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri dosarul se prezintă la JCP în vederea stabilirii termenului de judecată. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05 decembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara816/2019 din 05.12.2019