I*** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtO***** S******* D* S** P*** P*****
PârâtC*** L***** D* P***** S****** M********
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Casa Locală de Pensii Sighetu Marmaţiei şi, în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamanta I.M. împotriva pârâtei Casa Locală de Pensii Sighetu Marmaţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Respinge cererea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu pârâţii C*** J******** D* P***** M******** şi O***** S******* D* S** P*** P*****, având ca obiect stabilirea timpului util la pensie pentru perioada 1974-1990; Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 11.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 255/2020 din 11.03.2020În vederea deliberării, văzând şi prevederile art. 396 C.pr.civ., amână pronunţarea hotărârii la data de 11.03.2020, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş nr. 2 din 29.01.2020 prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, pe perioada nedeterminată, şi constatând că prezenta cauză nu se regăseşte între cele enumerate ca fiind urgente, amâna judecata la termenul din 26.02.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020încuviinţat cererea de amânare formulată de dna av. Duţă Alexandra
Incheiere de sedinta din 30.10.2019În temeiul art. 204 Cod procedură civilă, instanţa decade reclamanta din dreptul de a-şi modifica acţiunea după primul termen de judecată. Ia act de renunţarea reclamantei la judecarea petitului 1 din cererea de chemare în judecată, respectiv constatarea dreptului reclamantei la încadrarea ca timp util la pensie a anilor 1973-1974, în care a lucrat ca angajată-croitoreasă la C.P.A.D.M. Dragomireşti, conform poziţiilor nr. 1-2 din Carnetul de muncă. Disjunge judecarea cauzei pe raporturile juridice deduse judecăţii, respectiv într-un dosar va fi perioada 1987-15.03.1988 în care reclamanta a fost angajată la C.PA.D.M. Săliştea de Sus; apoi perioada 16.03.1988-15.06.1988 în care a lucrat la Consumcoop Săliştea de Sus; un alt dosar pentru perioada 01.08.1988-31.12.1999 în care a lucrat la S.C. Comcereal SA. Bihor; şi un altul pentru perioada 12.01.1975-30.12.1986 în care a lucrat la S.C. Romcereal SA. Alba Iulia. În toate cele patru dosare nou formate rămâne şi solicitarea de obligare a Casei Judeţene de Pensii Maramureş la stabilirea stagiului total de cotizare realizat şi la calcularea pensiei cuvenite reclamantei, raportat la vechimea în muncă constatată şi reconstituită; În prezenta cauză rămâne de soluţionat solicitarea reclamantei de a se dispune reconstituirea vechimii în muncă pentru prestarea acesteia de către reclamantă în calitate de membru cooperator la CA.P. Săliştea de Sus din anul 1974 până în anul 1990, perioadă ce constituie timp util la pensie; În toate dosarele se stabileşte termen de judecată la data de 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Amână cauza pentru respectarea principiilor continuităţii completului de judecată, specializării completului şi nemijlocirii, având în vedere faptul că doamna judecător titular al completului de judecată nr.1 N Fond – litigii de muncă şi asigurări sociale, este în concediu medical. Se menţin dispoziţiile din încheierea anterioară.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019pentru administrarea probaţiunii cu martorii încuviinţaţi
Incheiere de sedinta din 26.06.2019pentru completarea probaţiunii cu înscrisuri şi pentru a depune precizări
Incheiere de sedinta din 08.05.2019pentru a se comunica cu pârâţii modificarea de acţiune cu menţiunea că pot depune întâmpinare la acesta cu 10 zile înainte de termenul acordat; reclamanta prin reprezentanta acesteia îşi va preciza exact acţiunea
Incheiere de sedinta din 03.04.2019