M****** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite excepţia de perimare, excepţie invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu C*** J******** D* P***** M********. Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 decembrie 2020.
Hotarare 1213/2020 din 02.12.2020Suspendă judecarea cererii formulate de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M********. Cu recurs pe toată durata suspendării cauzei. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 martie 2020.
Incheiere suspendare din 10.03.2020pentru a se emite adresă reclamantei să facă demersurile necesare pentru a se putea primi la dosar înscrisurile solicitate, sancţiunea suspendării judecăţii cauzei;
Incheiere de sedinta din 11.02.2020se revine cu adresă către lichidator, căruia i se va comunica că instanţa s-a adresat Arhivei Naţionale pentru a comunica dacă avizul vizează şi solicitările instanţei sau doar solicitările persoanelor fizice,
Incheiere de sedinta din 14.01.2020pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar;
Incheiere de sedinta din 19.11.2019pentru a se emite adresă reclamantei să se prezinte în faţa instanţei pentru a semna cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării cererii. De asemenea i se va solicitat să depună originalul carnetului de muncă pentru a verifica înregistrările din cuprinsul acestuia. se va emite adresă către Arquivo SRL Bucureşti să comunice veniturile cu care figurează în înscrisurile din contabilitate reclamanta pentru perioada în litigiu,
Incheiere de sedinta din 08.10.2019