Dosar 11312/314/2019 din 28.11.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11312/314/2019
Data dosar:
28.11.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamantul P******* D**** în contradictoriu cu pârâta SC ALEXBAU SRL, având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1321,75 lei, reprezentând contravaloare avans achitat la data de 23.10.2017, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată de la data de 31.01.2019 şi până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.11.2020.

    Hotarare 4037/2020 din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD