D******* G******* R******** A F********* P****** B********* I* R************ A************* S***** 2 A F********* P******
ReclamantD******** V******
PârâtN******** A********
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, în reprezentarea ADMINISTRAŢIEI SECTOR 2 A FINANŢELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârâţilor D******** V****** şi N******** A********, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin BPI. Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi,10.11.2020.
Hotarare 4767/2020 din 10.11.2020în vederea stabilirii pasivului societăţii debitoare în dosarul nr. 11328/3/2018.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 07.04.2020