S******* L* O******* B*****
PetentAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată privind pe condamnatul Strîmbei Octavian Bogdan, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 14 ani şi 11 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 208/2017 de Tribunalul Cluj Napoca, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 259/2017 emis de Tribunalul Cluj Napoca. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Radu Cristian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.09.2019.
Hotarare 3304/2019 din 19.09.2019