O***** T******
PetentP**** Ş***** I**
IntimatHOTĂRĂŞTE: Admite în parte cererea formulată de petentul O***** T******, prin primar Slivilescu Marian, în contradictoriu cu intimatul P**** Ş***** I**. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 239 de lei, rămasă de achitat din amenda în cuantum 240 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal seria PCA nr. 2196912/24.02.2010, cu sancţiunea prestării unui număr de 10 ore de activitate în folosul comunităţii, la dispoziţia primarului oraşului Tismana, judeţul Gorj. Respinge ca neîntemeiată cererea privind stabilirea naturii activităţilor ce vor fi prestate de intimat în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-Jiu. Pronunţată astăzi, 29.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 6837/2019 din 29.10.2019