L*** V*** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1052/P/2017 din 02.12.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul Leon Vlad Ionuţ trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din C. pen. cu aplicarea art.38 al.l C.pen, a legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr. 1052/P/2017 din 02.12.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care face obiectul dosarului penal nr. 11347/333/2019 al Judecătoriei Vaslui. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul Leon Vlad Ionuţ trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din C. pen. cu aplicarea art.38 al.l C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Soluţionată şi pronunţată în Camera de Consiliu , azi, 27 .01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 27.01.2020