S* T****** S* – P*** L********* J******* M** I********* S*** Ş* M********* R*********** L******** I*** S***
ReclamantA******** D* P********** T 3 - P*** R****** L****
PârâtAdmite ac?iunea precizată având ca obiect „preten?ii” formulată de reclamanta S* T****** S* – P*** L********* J******* M** I********* S*** Ş* M********* R*********** L******** I*** S*** în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI T 3 Suceava. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.714,66 lei cu titlu de penalită?i facturi calculate pentru perioada iulie 2017-decembrie 2018. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.07.2021.
Hotarare 3266/2021 din 29.07.2021Amână pronunţarea la data de 29.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.07.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 23.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 09.07.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 25.06.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021Se va comunica pârâtei Asocia?ia de Proprietari T3 Suceava, prin cita?ie, duplicatul precizărilor la ac?iune ?i a înscrisurilor ata?ate, cu men?iunea că poate depune întâmpinare până la următorul termen de judecată. Prorogă verificarea competenţei de soluţionare a cauzei şi discutarea asupra propunerii de probe pentru termenul următor de judecată . Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 iunie 2021, ora 08:30, Complet C 13, Sala 352, pentru când se vor cita păr?ile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 12.02.2021