C******* D* A** T******************* S*
ReclamantC****** T*******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.743,22 lei, din care 2.395,69 lei reprezintă debit principal, iar suma de 347,53 lei reprezintă penalităţi de întârziere, potrivit facturilor emise în perioada 31.01.2017-31.10.2019. Dispune debranşarea pârâtei de la reţeaua de apă şi canalizare şi obligă pârâta să permită accesul reprezentanţilor reclamantei în incinta proprietăţii sale, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii debranşării. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 221 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, data de 16.06.2020.
Hotarare 1199/2020 din 16.06.2020Constată incidenţa cauzei de suspendare de drept a judecăţii prevăzută de art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 privind institurea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Rezolutie din 07.04.2020