M********* T******** P*** P*****
ReclamantP******* M*********** T********
ReclamantC******** L**** A* M*********** T********
ReclamantS****** J*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul S****** J*****. Dispune obligarea pârâtului la desfiinţarea lucrărilor de construcţie descrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 2/AX 030285/18.01.2016, în termen de 2 luni de la rămânerea definitivă a prezenţei sentinţe, iar, în caz de neconformare, autorizează reclamanţii la efectuarea acestor lucrări, pe cheltuiala pârâtului. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 06.09.2019, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9260/2019 din 06.09.2019amana pronuntarea la data de 06/09/2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2019