N****** M***** C*******
InculpatN****** N****** G******
InculpatŞ***** S****
Parte civilă MoştenitorŞ***** I*****
Parte civilă MoştenitorŞ***** A******
Parte civilă MoştenitorÎn baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6511/P/2014 din 02.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpaţii: 1. N. M. C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. şi tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută la art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. şi 2. N. N. G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. şi tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută la art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii N. M. C. şi N. N. G. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.05.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu528/2019 din 24.05.2019