P**** A***** I****
InculpatConstată că Judecătoria Vaslui e competentă material şi teritorial să judece cauza. În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4976/P/2018 din 05.12.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul Pîrvu Adrian Ionuţ, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pîrvu Adrian Ionuţ. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30 ianuarie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 30.01.2020