I******* C*******
InculpatG******* I***** I****
InculpatP****** P******* A***
InculpatS******** C********* C******
InculpatP****** L**** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.p.p. constată competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 73/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin în care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: - I******* C******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (4 acte materiale). - G******* I***** I**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (3 acte materiale). - Pogoran Petrişor Alin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (2 acte materiale). - S******** C********* C****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. - P****** L**** G******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată, respectiv colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. Dispune începerea fazei de judecată. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. încheierea se comunică inculpaţilor. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 22.06.2020, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin
Incheiere finala dezinvestire 487/2020 din 22.06.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 5 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Incheiere suspendare din 23.04.2020Având în vedere dispozi?iile Hotărârilor Sec?iei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191/10.03.2020 ?i 192/12.03.2020 ?i ?inând seama de necesitatea prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19, pentru a asigura sănătatea ?i securitatea în muncă a personalului Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, sănătatea justi?iabililor, dar ?i pentru buna desfă?urare a activită?ii de judecată, la nivelul acestei instan?e, amână cauza la data de 11.05.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere Hotărârile nr. 2 din data de 22.01.2020 şi nr. 4/07.02.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin amână judecarea cauzei la data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020Admite cererea de amânare formulată de avocat Bîrlă Lidia.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020