G******* I****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează decizia nr.253423/27.09.2018. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze, începând cu data de 01.03.2018, drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea veniturilor realizate, după cum urmează: - salariul în acord şi veniturile suplimentare atestate de adeverinţa nr.177/03.05.2018 emisă de SC EURO STORAGE ARHIV SRL – D prin înlocuirea veniturilor deja valorificate; - sporul de vechime de 20% atestat de adeverinţa nr.67/12.02.2018 SC EURO STORAGE ARHIV SRL – D. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre pensia cuvenită, calculată conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată începând cu data de 01.03.2018 până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.04.2019, soluţia fiind pusa la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2246/2019 din 16.04.2019Pentru a se preciza acţiunea, amână cauza la data de 16.04.2019.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019