O***** T******
ReclamantP**** Ş***** I**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de petentul O***** T******, în contradictoriu cu intimatul P**** Ş***** I**, având ca obiect înlocuire amendă. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 160 de lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal seria CP nr. 4199208 din 31.07.2013, cu sancţiunea prestării unui număr de 5 ore de activitate în folosul comunităţii, la dispoziţia Primarului Oraşului Tismana. Respinge ca neîntemeiată cererea privind stabilirea naturii activităţilor ce vor fi prestate de intimat în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-Jiu. Pronunţată astăzi, 30.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 6864/2019 din 30.10.2019