Dosar 1148/86/2019 din 23.04.2019

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1148/86/2019
Data dosar:
23.04.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea. Anulează deciziile contestate, emisă de pârâtă pentru membrii de sindicat. Obligă pârâta să recalculeze, să emisă noi decizii de salarizare şi să plătească , începând cu 1 ianuarie 2019, în favoarea membrilor de sindicat reclamanţi, drepturile salariale prin acordarea procentului de 12,5% aplicat la salariul de bază calculat la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţia similară din cadrul autorităţii publice, drepturi salariale ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la plata efectivă a drepturilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 649/2020 din 08.10.2020
  • Sedinta din data de 01.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 8 octombrie 2020. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul Pronunţată azi, 1 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 1 octombrie 2020 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor conform prev. art. 396 alin. 2 cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 18.06.2020
  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza

    constată incidenţa suspendării cauzei de plin drept potrivit Decretului nr. l95/2020.

  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 23.01.2020 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza

    studiu înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 23.01.2020
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2019 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.11.2019
  • Sedinta din data de 17.10.2019 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 17.10.2019
  • Sedinta din data de 19.09.2019 la ora 10:00

    Complet: C10 F Cont N
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 19.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD