Dosar 1151/249/2019 din 15.04.2019

pretenţii fond funciar - penalităţi pe zi de întârziere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1151/249/2019
Data dosar:
15.04.2019
Instanta:
Judecătoria Lehliu-Gara
Departament:
...
Obiect:
pretenţii fond funciar - penalităţi pe zi de întârziere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C1a CP/F
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii M******** H*******, FLORESCU CONSTANTIN - MIHAI, NEGRIŞANU GABRIELA – DOINA, F******* L******, POPESCU IOANA – ANA, POPESCU CARMEN – MARIA şi POPESCU ANCA - MIHAELA în contradictoriu cu pârâta COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR BELCIUGATELE, jud. Călăraşi. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a unei penalităţi în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 707/14.12.2017 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 1330/249/2017, definitivă prin neapelare.Definitivă.Pronunţată la data de 24.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 546/2019 din 24.07.2019
  • Sedinta din data de 10.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C1a CP/F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 24.07.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2019
  • Sedinta din data de 05.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C1a CP/F
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica reclamanţilor copie de pe întâmpinarea formulată de pârâtă şi înscrisurile anexate, amână judecarea cauzei la data de 10.07.2019.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD