H****** P* P****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Hondrea Pavel, pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” prev. şi ped. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 Cod Vamal (modificată prin OUG nr. 54/2010), cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr. penală la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal interzice inculpatului ca şi pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. 2 lit. b) din Codul penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Santa Mare, jud. Botoşani, sau Primăria municipiului Botoşani, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art.91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la condiţiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă M.F.P. – ANAF, D******* G******* R******** A F********* P****** Iaşi cu sediul în Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 26, jud. Iaşi şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 52.019 lei cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă creanţe fiscale accesorii calculate şi datorate în conformitate cu prevederile art. 173 alin. 1, art. 174 alin. 1 şi art. 176 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 114 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 4366 pachete cu ţigarete marca „ASHIMA” şi a 1860 ţigarete marca „ASHIMA” de provenienţă Duty Free, aflate la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani conform dovezii seria A nr. 0000770 din 24.04.2018. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod pr. penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariu avocat oficiu Bogdan Laura (delegaţie 1274/2019) în sumă de 1495 lei, se va achita B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2020.
Hotarare 1017/2020 din 27.10.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 27 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020mână pronunţarea în cauză la data de 16 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2020Emite adresă către apărătorul din oficiu al inculpatului în vederea prezentării la termen pentru a asigura asistenţă juridică inculpatului, în caz contrar se va aplica amendă judiciară. Dispune ataşarea fişei de cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi Hotărârea nr. 15 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din 20.03.2020 prin care se indică lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, şi apreciind că prezenta cauză nu face parte din categoria cauzelor urgente, urmează a suspenda de drept judecarea cauzei.
Incheiere suspendare din 27.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3 a Adunării generale a Judecătorilor din 31.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii judiciare a Judecătoriei Botoşani pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 03.02.2020, cu excepţia cauzelor care se judecă în regim de urgenţă, instanţa dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Se va face adresă avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, să se prezinte la termenul stabilit, sub sancţiunea înlocuirii şi aplicării unei amenzi judiciare.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Apărătorul inculpatului solicită termen pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019