Dosar 11545/212/2019 din 17.04.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11545/212/2019
Data dosar:
17.04.2019
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.10.2019 la ora 13:30

    Complet: Camânări/incidente 10
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii – cerere de valoare redusă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei: – 314,73 lei, cu titlul debit principal, reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate: – penalităţi contractuale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate la contravaloarea fiecăreia dintre cele cinci facturi scadente şi neachitate, calculate de la data scadenţei fiecăreia dintre acestea şi până la achitarea integrală a acestora; – 1.185,00 lei (250,00 euro la cursul BNR din data de 13.02.2019), cu titlul despăgubiri, reprezentând contravaloarea echipamentului de tip ONT, primit în custodie, conform Procesului Verbal de Predare Primire încheiat între părţi, la data de 30.10.2015; – 200,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. . Respinge, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate. În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ.rep., în referire la art.451 C.proc.civ.rep., ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept, conform art.1031 alin.3 C.proc.civ.rep.. Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art.1033 alin.1 C.proc.civ.rep.. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.. Soluţionată în cameră de consiliu şi pronunţată astăzi, 03.10.2019, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor fiind realizată prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 C.proc.civ.rep..

    Hotarare 10483/2019 din 03.10.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 13:30

    Complet: Camânări/incidente 10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.10.2019. Calea de atac, odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 18.09.2019, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor fiind realizată prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 03.09.2019 la ora 13:30

    Complet: Camânări/incidente 10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.09.2019. Calea de atac, odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 03.09.2019, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor fiind realizată prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.09.2019
  • Sedinta din data de 19.08.2019 la ora 13:30

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.09.2019. Calea de atac, odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 19.08.2019, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor fiind realizată prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.08.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD