A******** D* P********** S*** C**** L****** B** 1** D
ReclamantŞ*** F******
PârâtL******** V*******
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia de Proprietari str. Calea Lipovei, bloc 108 D în contradictoriu cu pârâtele Ş*** F****** şi Laneveschi Voichiţa Carmen. Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 8.368,88 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreţinere aferente perioadei ianuarie 2018 – august 2019, suma de 4.381,88 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în procent de 0,2% pe zi, calculate până la data de 07.10.2019, precum şi penalităţi de întârziere în procent de 0,2% pe zi, în continuare, din data de 08.10.2019 şi până la achitarea efectivă a debitului, fără ca valoarea penalităţilor să depăşească cuantumul creanţei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, azi, 24.03.2020.
Hotarare 1185/2020 din 24.03.2020termen preschimbat
Preschimbă, din oficiu, termenul de pronunţare de la data de 17.03.2020 la data de 24.03.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amână pronunţarea pentru data de 17.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2020T: 10.03.2020 pentru comunicarea notelor scrise şi pentru a se depune inscrisuri
Incheiere de sedinta din 11.02.2020T: 11.02.2020 pentru comunicare înscrisuri cu pârâtii
Incheiere de sedinta din 14.01.2020T 14.01.2020, C 10, sala 144, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta de ordinul 1
Incheiere de sedinta din 02.12.2019In temeiul art. 400 C. proc.civ. repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată pentru data de 02.12.2019, completul C12-2019, cu citarea părţilor, prin agent procedural. Reclamanta se citează cu menţiunea de a depune la dosar listele de cheltuieli aferente apartamentului 9 din blocul 108 D, proprietatea pârâtelor, pentru lunile ianuarie 2019-august 2019 şi copie după Statutul de organizare şi funcţionare a asociaţiei de proprietari, în măsura în care există. Cu drept de a formula cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.11.2019.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 15.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2019T 04.11.2019 pentru a se depune înscrisurile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 07.10.2019