M**** I***** C****
InculpatÎn baza art. 336 alin. (2) C.pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul M.I.C.(...) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 335 alin. (2) C.pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) cod penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 2 luni închisoare, reprezentând 1/3 din durata celeilalte pedepse. În final, inculpatul execută 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local Corbu sau Primăriei/Consiliului Local Năvodari, pe o perioadă de 70 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.pr. penală, obligă pe inculpatul M.I.C. la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.03.2020. Preşedinte,
Hotarare 301/2020 din 02.03.2020Amână pronun?area la data de 02 martie 2020.
Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 14 februarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2020Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, acordă termen 29 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Faţă de lipsa inculpatului, pentru citarea martorilor, acordă twermen 11 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Faţă de lipsa inculpatului, acordă termen 30 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Faţă de lipsa inculpatului acordă termen 18 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019