B***** C*******
InculpatB**** C********* P***
InculpatÎn temeiul art. 362 raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin încheierea penală din data de 28.05.2019, pronun?ată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 11575/278/2019/a4, faţă de inculpatul BALTĂ CONSTANTIN-PAUL. În temeiul art. 208 alin. (5) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul Baltă Constantin-Paul. Atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, va încălca cu rea-credinţă obligaţiile sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. În temeiul art. 362 raportat la art. 242 alin. (1) Cod procedură penală, revocă măsură controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul B***** C*******, în prezent de?inut în Penitenciarul Deva, prin încheierea penală din data de 28.05.2019, pronun?ată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 11575/278/2019/a4. Prezenta se va comunica Poliţiei Municipiului Petro?ani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Petro?ani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Petrila, Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Hunedoara şi Poliţiei de Frontieră. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică astăzi, 29.10.2019, ora 14.30.
Incheiere finala dezinvestire din 29.10.2019