D***** P****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. (1) CPP, raportat la art. 59 alin. (1) CP, raportat la art. 6 CP, art. 15 alin. (2) din Constituţie, admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind pe condamnatul condamnatului D.P. în prezent aflat în Penitenciarul Satu Mare, deţinut în executarea pedepsei de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, aplicată prin S.P. nr. 167/2000 a Tribunalului Bihor. Dispune punerea în libertate a condamnatului D.P., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 329/2000/2001 a Tribunalului Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 61 CP. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. (1) CPP., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare sumei de 313 lei pe seama av. Crişan Mădălina, conform delegaţiei pentru asistenţa juridică obligatorie depusă la dosar.
Hotarare 1249/2019 din 17.10.2019