S* M** E******** S**
ReclamantS* A******* S*
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta MIX EQUIPMENT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Altimate S.A. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4046 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 387/29.01.2019, scadentă în termen de 15 zile de la data emiterii, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând de la data scaden?ei şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va înregistra la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 martie 2019.
Hotararecameraconsiliu624/2020 din 12.03.2020in vederea deliberării amana pronuntarea pt 12.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020pentru lipsa de procedura
Incheiere de sedinta din 21.01.2020