M***** L*****
PetentP******* A****** R*****
PetentM***** M******
PetentM***** C*********
PetentA** B**** C***** - Î* C******* D* R*********** A* P*********
PetentAdmite în parte cererile de ajutor public judiciar formulate de reclamanţii Moruzi Lenuţa, P******* A****** R*****, M***** M****** şi M***** C*********. Dispune eşalonarea obligaţiei de plată a taxei de timbru în cuantum de 3141 lei în 15 rate lunare. Pune în vedere reclamanţilor să achite, în solidar, suma de 209,40 lei, reprezentând taxă de timbru, în fiecare lună, până în ziua de 15 a fiecărei luni, începând cu luna septembrie 2019. Se va emite o adresă către Municipiul Iaşi – D.E.F.P.L. prin care i se va aduce la cunoştinţă această măsură şi faptul că încheierea este titlu executoriu (cu menţiunea că M***** C********* poate fi urmărit lunar doar pentru suma de 104,70 lei din totalul de 209,40 lei), comunicându-i-se şi o copie de pe prezenta încheiere, la momentul şi în eventualitatea rămânerii definitive a acesteia. Cu cerere de reexaminare (care se depune la Judecătoria Iaşi), în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.09.2018.
Incheiere finala dezinvestire 1986/2019 din 11.09.2019Amână pronuntarea pentru data de 11.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntariiPentru a da posibilitatea petentei M***** L***** de a depune la dosar declaratie pe proprie raspundere, respectiv pentru a da posibilitatea tuturor petentilor de a preciza care sunt membrii lor de familie, în accepţiunea art.6 din OUG 51/2008 , acorda termen la data de 10.09.2019.
Incheiere de sedinta din 30.07.2019Amână cauza pentru depunerea relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019