G******** L*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 24.05.2019 în dosarul nr. 298/P/2019, prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul GHERGHIŢĂ LILIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped de art. 336 alin.1 C.penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi competenţa instanţei sesizate. Dispune începerea judecaţii cauzei privind pe inculpatul Gherghiţă Lilian. Cheltuielile judiciare avansate de stat, , rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publica azi, 10 septembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire 117/2019 din 10.09.2019