L*** V*****
PetentI************ D* S*** P***** C********** N*** V***
IntimatÎn baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă cauza privind pe petentul LABĂ VASILE şi pe intimatul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII NORD-VEST, având ca obiect plângere contravenţională împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria A nr. 0005804 din data de 07.11.2019, până la soluţionarea definitivă a dosarului 1452/112/2019 aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Cu recurs pe toată durata suspendării la instanţa ierarhic superioară, ce se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată azi, 15.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 15.07.2020amână pronunţarea la data de 15.07.2020, pentru soluţionarea cererii de suspendare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2020SUSPENDAT DE DREPT ÎN BAZA ART. 42 ALIN. 6 DIN DECRETUL 195/16.03.2020.
Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă pentru anularea cererii de chemare în judecată formulată de petentul L V în contradictoriu cu intimatul I************ D* S*** P***** C********** N*** V***, având ca obiect „plângere contravenţională”. Dispune continuarea procedurii de regularizare, sens în care, în baza art. 201 alin. (1) Cod procedură civilă, se va comunica cererea şi înscrisurile către intimat, cu menţiunea ca are obligaţia de a depune întâmpinare, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare celorlalte părţi, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Pronunţată azi, 09.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020