S**** F*****
PetentÎn baza art. 587 C.pr.pen. raportat la art. 100 C.pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Codlea privind pe condamnatul S**** F*****, din executarea pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2017, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe. Dispune comunicarea măsurii locului de deţinere, care este obligat să o aducă la cunoştinţa persoanei condamnate. În temeiul art. 272 alin. (2) rap. la art. 275 alin. (6) C.pr.pen., cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.05.2019.
Hotarare 992/2019 din 24.05.2019Având nevoie de timp pentru a delibera stabileşte pronunţarea la data de 24.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2019