M******* P* C****** B*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, stabileşte pe seama inculpatului: M CĂTĂLIN BOGDAN, 4: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art.85 alin.2 Cod penal ,inculpatul va fi obligat să presteze 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe raza Primăriei Municipiului Sighetu Marmaţiei. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se vor comunica Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 noul Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2019. PREŞEDINTE
Hotarare 903/2019 din 30.10.2019Pronunţare la data de 30.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Se va cita inculpatul
Incheiere de sedinta din 18.09.2019