S* L** V** S**
ReclamantS* M***** S****** S**
PârâtAdmite acţiunea precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 14.401,30 lei reprezentând contravaloare debit. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.184,01 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare pe perioada 25.07.2019- 15.01.2021, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă debitului mai sus menţionat de la data de 15.01.2021 până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.676 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 26.03.2021.
Hotarare 2071/2021 din 26.03.2021Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtei S* M***** S****** S**, pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză, dat fiind faptul că acesta nu a fost depus la dosar în termenul prevăzut de art.336 alin.(1) Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.03.2021, ora 09.30, completul 5-6, sala nr.1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Încuviinţează cererea formulată în scris de expertul specialitatea contabilitate, d-na Dragan Iulica şi dispune înlocuirea acesteia în raport de motivele invocate, cu transferarea întregului onorariu. Numeşte expert specialitatea contabilitate, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Popescu Cristian. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a se comunica numele expertului desemnat în cauză la acest termen şi pentru transferarea în contul acestuia a onorariului în cuantum de 600 lei achitat conform chitanţei nr.1883632868/1 din data de 08.01.2020 eliberată de CEC Bank – Sucursala Piteşti Se emite adresă către d-na expert desemnată la acest termen, prin care i se pune în vedere să efectueze raportul de expertiză cu obiectivele stabilite, respectiv: calcularea dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă până la zi şi de la data depunerii cererii de chemare în judecată, la zi, cu respectarea disp.art. 335 şi 336 alin. 1 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.01.2021, ora 12.30, completul 5-6, sala nr.1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Încuviinţează cererea formulată în scris de expertul specialitatea contabilitate, Velicescu Vasile Dragoş şi dispune înlocuirea acestuia în raport de motivele invocate, cu transferarea întregului onorariu. Numeşte expert specialitatea contabilitate, prin tragere la sorţi, pe doamna expert Dragan Iulica. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a se comunica numele expertului desemnat în cauză la acest termen şi pentru transferarea în contul acestuia a onorariului în cuantum de 600 lei achitat conform chitanţei nr.1883632868/1 din data de 08.01.2020 eliberată de CEC Bank – Sucursala Piteşti Se emite adresă către d-na expert desemnată la acest termen, prin care i se pune în vedere să efectueze raportul de expertiză cu obiectivele stabilite, respectiv: calcularea dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă până la zi şi de la data depunerii cererii de chemare în judecată, la zi, cu respectarea disp.art. 335 şi 336 alin. 1 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.11.2020, ora 12.30, completul 5-6, sala nr.1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.09.2020Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză conform filei 73 din dosar. Pune în vedere apărătorului pârâtei să ia legătura cu expertul desemnat în cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.09.2020, completul C5-6, vineri, ora 14.20. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020Se reia procedura de citare cu părţile. Se revine cu adresă către d-nul expert Velicescu Vasile Dragoş în vederea efectuării raportului de expertiză cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 20.12.2019, respectiv: calcularea dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă până la zi şi de la data depunerii cererii de chemare în judecată, la zi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.06.2020, ora 14.20, completul 5-6, sala nr.1, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2020.
Incheiere de sedinta din 15.05.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data 15.05.2020, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.00 pentru când pârâta are termen în cunoştinţă potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2020
Incheiere de sedinta din 13.03.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen la data de 13.03.2020, completul 5-6 civil, sala nr.1, vineri, ora 11.00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.02.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru reclamanta S* L** V** S** proba cu expertiză contabilă. Stabileşte drept obiective ale expertizei: calcularea dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă până la zi şi de la data depunerii cererii de chemare în judecată, la zi Desemnează expert tehnic judiciar, prin tragere la sorţi, pe d-nul Velicescu Vasile Dragoş. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantei, căreia i se pune în vedere, prin citaţie, să facă dovada plăţii acestuia, în termen de 5 zile de la data primirii înştiinţării, sub sancţiunea decăderii din probă. Emiterea unei adrese către expert pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Emiterea unei adrese către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Velicescu Vasile Dragoş, în specialitatea contabilitate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.02.2020, ora 11.00, completul 5-6, sala nr.1, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 20.12.2019Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată din oficiu. Trimite cauza compartimentului registratură în vederea repartizării aleatorii a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 04.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019