J**** V*****
InculpatB******* M****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 386 C. pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatul J**** V*****, cercetat sub control judiciar, din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C.p., în infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 C.p., raportat la art. 188 alin. 1 C.p.. În temeiul art. 47 C. proc. pen., raportat la art. 36 alin. 1 C. proc. pen., admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara, invocată de instanţă din oficiu. În temeiul art. 50 C. proc. pen. declină competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Timiş. Mijloace materiale de probă menţionate în procesul verbal din data de 18.04.2019 încheiat între grefierul desemnat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi grefierul desemnat al Judecătoriei Timişoara, respectiv fragmentului metalic cu lungimea de 88 cm, având la unul dintre capete un fragment pătrat de 13/13 cm, precum şi cele trei recipiente tip eprubetă sterilă, urmează dosarul cauzei. În temeiul art.272 al.2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1.495 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpatului. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă în ceea ce priveşte declinarea competenţei de soluţionare a cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.07.2019.
Hotarare 2418/2019 din 10.07.2019Pentru a da posibilitatea inculpatului să pregătească concluziile asupra schimbării încadrării juridice, în temeiul art. 10 alin. 2 C. proc. pen., care garantează dreptul la apărare, urmează să dispună amânarea cauzei pentru data de 10.07.2019, ora 10:30, sala 278.
Incheiere de sedinta din 08.07.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată pentru data de 08.07.2019, ora 12:00, sala 278, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 05.07.2019Amână pronunţarea la data de 05.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2019