S******* J******* D* U****** D****** T**** S******
ReclamantP****** V***** S****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA-TURNU SEVERIN, în contradictoriu cu pârâtul P****** V***** S****. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6.012 lei, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat POPESCU AURELIA pe perioada 20.08.2017-01.09.2017. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată la valoarea debitului neachitat în valoare de 6.012 lei începând cu data de 01.09.2017 şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecatoria Drobeta-Turnu Severin, sub sanc?iunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 04.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 641/2020 din 04.06.2020Suspendat, începând cu data de 16.03.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 42 şi art. 43 din decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova
Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2020 în baza Hotărârilor nr. 2 din data de 22.01.2020 şi nr. 4 din data de 07.02.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pentru când se citează părţile, complet civil 7, ora 11:00, Sala 1.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020