P******* C****** H******* P*** P***** A***** V*****
PetentS****** C******* R***
IntimatAdmite cererea privind înlocuire amendă formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ HUDEŞTI, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul SÎRGHIE CRISTIAN RELU, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum neachitat de 1.000 lei stabilită în sarcina intimatei prin procesul-verbal de contravenţie serie PF şi număr 0134012 din data de 17.10.2018, încheiat de I.P.J. Botoşani - Postul de Politie Havîrna, prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării a 80 de ore de activitate în folosul comunităţii, la Primăria com. Hudeşti. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată azi, 19 septembrie 2019, în condiţiile art.396 alin.(2) C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 630/2019 din 19.09.2019