Z**** G***** M****
Apelant InculpatÎn baza art . 279 rap. la art.278 alin.1 C.p.p. admite cererea formulată de avocat Odină Diana. Dispune înlăturarea omisiunii vădite din minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 1069 din 03.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul cu nr. 11777/311/2018, în sensul că se va menţiona „Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu, în cuantum de 868 lei, rămân în sarcina statului, urmând a se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.”. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică de la 20.01.2020
termen preschimbat la data de 03.07.2019
Respinge excepţia tardivităţii apelului, ca neîntemeiată. Admite apelul declarat de inculpatul Z**** G***** M****. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând, În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului Z**** G***** M**** pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de Probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor sale de subzistenţă; - să frecventeze unu sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii - la Primăria Corabia sau la Şcoala Gimnazială Corabia, care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune, pe o durată de 100 de zile. În baza art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 429/10.06.019 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă, care nu contravin prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2019.
Hotarare 1069/2019 din 03.07.2019