Dosar 117/752/2019 din 20.12.2019

falsul material în înscrisuri oficiale (art.320 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 117/752/2019
Data dosar:
20.12.2019
Instanta:
Tribunalul Militar Cluj-Napoca
Departament:
-
Obiect:
falsul material în înscrisuri oficiale (art.320 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 14:00

    Complet: P.3
  • Soluţionare

    I. În temeiul art.396 alin.1, alin.4 şi alin.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.55 alin.1 lit.”a” C.pen., art.66 alin.1 lit.”a” şi “b” C.pen. raportat la art.83 C.pen., stabileşte pedeapsa de : 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, în sarcina inculpatului : - mr. (r.) F.C.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, incriminată de art.320 alin.1şi 2 Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.”a” (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi “b” (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat Cod penal . II. În temeiul art.396 alin.1, alin.4 şi alin.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.55 alin.1 lit.”a” C.pen., raportat la art.83 C.pen., stabileşte pedeapsa de : 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, în sarcina inculpatului mr. (r.) F.C.V. (cu datele personale anterior menţionate), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, incriminată de art.321 Cod penal . III. În temeiul art.82 alin.3 C.pen. dispune anularea renunţării la aplicarea pedepsei ce a fost dispusă faţă de inculpatul mr.(r.) F.C.V., (cu datele personale anterior menţionate) prin sentinţa penală nr.67 pronunţată la data de 25 septembrie 2017 în dosarul nr.50/752/2017 al Tribunalului Militar Cluj şi pe cale de consecinţă : În temeiul art.396 alin.1, alin.4 şi alin.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.55 alin.1 lit.”a” C.pen., raportat la art.83 C.pen., stabileşte pedeapsa de : 1 (unu) an închisoare, în sarcina inculpatului mr. (r.) F.C.V. fost în cadrul U.M. 01463 Floreşti (cu datele personale anterior menţionate), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual, incriminată de art.47 C.pen. rap. la art.321 Cod penal . IV. În temeiul art.38 alin.1 C.pen. constată că cele trei infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului real, motiv pentru care în temeiul art.39 alin.1 lit.”b” C.pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de : 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, la care se adaugă un spor de pedeapsă de o treime (1/3) din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 9 (nouă) luni închisoare,care constituie sporul ce se aplică pedepsei mai grele stabilite, în final pedeapsa rezultantă fiind de : - 2 (doi) ani închisoare, V. În temeiul art.45 al.1 C.pen. rap. la art.67 alin.(1) Cod penal şi art.66 alin.(1) lit.”a”, „ b” Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. VI. În temeiul art.65 alin.(1) raportat la art.66 alin.(1) lit.” a”, „b” Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. VII. Având în vedere că sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de art.83 alin.1lit.”a” - “d” şi alin.2 C.pen. dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre pe durata unui termen de supraveghere stabilit conform dispoziţiilor prev. de art.84 alin.1 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. VIII. În temeiul art.85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul mr. (r.) Florean Claudiu - Valer trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta ; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea ; d) să comunice schimbarea locului de muncă . e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă . IX. În temeiul art.86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.”c” - “e” C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj . X. În temeiul art.404 alin.3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului mr. (r.) Florean Claudiu - Valer asupra conţinutului dispoziţiilor art.88 C.pen. şi art.89 C.pen. şi a căror nerespectare atrag revocarea sau anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii . XI. În temeiul art.25 alin.3 C.pr.pen. rap. la art.404 alin.4 lit.”g” şi „i” C.pr.pen. dispune : - desfiinţarea parţială din Registrul de planificare şi evidenţă a instrucţiei Bateriei 2 Instrucţie RAA CA-95/CA-94 în anul 2014 din cadrul UM 01463 Floreşti a menţiunii cu privire la rezultatele obţinute de cadrele militare la tragerea din data de 02.04.2014 în Poligonul Floreşti (f.15 verso, şedinţa 1 specifică cu A.G. -7) . - desfiinţarea parţială din Fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă aparţinând persoanei vătămate Rus Mircea Dinel, a rubricilor din data de 05.01.2015 şi 02.02.2015, ce cuprind semnătura falsificată de inculpat a persoanei instruite, respectiv a persoanei vătămate Rus Mircea Dinel (f.9, ultimele 2 poziţii) . XII. În temeiul art.486 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.25 alin.5 C.pr.pen. combinat cu art.27 alin.2 C.pr.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată - Rus Mircea - Dinel . XIII. În temeiul art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul mr. (r.) Florean Claudiu - Valer, să achite suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute . Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 iunie 2020, ora 14:00 la Tribunalul Militar Cluj în lipsa inculpatului şi a persoanei vătămate .

    Hotarare 42/2020 din 30.06.2020
  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 11:30

    Complet: P.3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 30.06.2020, ora 14,00, la sediul instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 10:00

    Complet: P.3
  • Termen preschimbat

    Termenul de judecata din dara de 27 mai 2020 a fost preschimbat pentru data de 19 martie 2020.

  • Sedinta din data de 19.03.2020 la ora 10:00

    Complet: P.3
  • Alte cauze

    Suspendat de drept în baza art.1 şi art.43 al.(2) şi (3) din Anexa nr.1 a Decretului nr.195/16.03.2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a Hotărârii nr.257 din 17 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, precum şi a dispoziţiilor Hotărârii nr.8 din 18 martie 2020 a Colegiului de conducere al Curţii Militare de Apel Bucureşti.

    Incheiere suspendare din 19.03.2020
  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 10:00

    Complet: P.3
  • Termen preschimbat

    Potrivit dispoziţiilor art.353 al.10 C.p.p., în cauza ce formează obiectul dosarului nr.117/752/2019, privind pe inculpatul mr.(r.) F.C.V. – fost în cadrul U.M. 01463 Floreşti, trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18.12.2019 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, emis în dosarul nr.546/P/2018; Având în vedere Decizia nr.13 din 12.03.2020 emisă de Preşedintele Tribunalului Militar Cluj, termenul de judecată fixat pentru data de 18.03.2020, ora 10,00, la sediul acestei instanţe, urmează a fi preschimbat pentru o dată ulterioară datei de 01.05.2020, sens în care; Se vor încunoştinţa telefonic inculpatul, persoana vătămată R.M.D. de la domiciliul procesual ales, avocaţii aleşi ai acestora şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, cu menţiunea că aceştia vor fi citaţi şi încunoştinţaţi în timp util cu privire la noul termen ce se va fixa în cauză.

    Rezolutie din 18.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD