M*** I**
InculpatÎn baza art.598 C.pr.pen respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de petentul Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul M*** I**,referitor la executarea unei pedepse de 4 ani,2 luni şi 20 de zile pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere în baza sentinţei penale nr. 56/19.03.2019 în dosarul cu nr. 13/273/2018 al Judecătoriei Oraviţa. În baza art. 275 alin 3 C.pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 1 octombrie 2019.
Hotarare 138/2019 din 01.10.2019Amână pronunţarea cauzei pentru data de 01 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019Preschimbt, din oficiu, termenul de judecată la data de 25.06.2019 ora 09.00, completul C4J, sala 1
În baza disp.art.395 C.pr.p., redeschide dezbaterile şi repune cauza pe rol, pentru lămuriri cu privire la perioada rămasă de executat de către condamnatul M*** I** urmare a liberării condiţionate a acestuia ,. Emiterea de adresă către Penitenciarul Timişoara, pentru lămuriri referitoare la perioada rămasă de executat de către condamnatul M*** I** urmare a liberării condiţionate a acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2019 C4 - J, termen pentru care se va cita condamnatul M*** I**, , Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 august 2019.
Incheiere de sedinta din 13.08.2019Emiterea de adresă către Judecătoria Timişoara, pentru a ne comunica o copia a sentinţei penale nr.2114/20.06.2019, pronunţată în dosarul nr. 15362/325/2019 de către Judecătoria Timişoara. Emiterea de adresă către Baroul de Avocaţi Caraş-Severin Oraviţa pentru asistenţa din oficiu a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 13.08.2019, pentru care se va cita inculpatul la adresa de domiciliu.
Incheiere de sedinta din 09.07.2019Efectuarea unei adrese către Baroul Caraş Severin – Oraviţa pentru a desemna un avocat din oficiu pentru inculpat. Efectuarea unei adrese către Compartimentul Arhivă al acestei instanţe pentru a ataşa prezentei cauze dosarul nr. 13/273/2018*. Verificarea şi eliberarea unei copii de pe cazierul judiciar al acestuia, cererea va fi înaintată Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş Severin. Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Timişoara pentru a comunica zilele care au fost deduse efectiv, privitoare la condamnat. Amână judecarea cauzei la 09.07.2019, pentru care se va cita inculpatul la Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 24.09.2019 la data de 25.06.2019 ora 09.00, completul C4J, sala 1, pentru când inculpatul condamnat va fi citat la Penitenciarul Timişoara de îndată conform art. 353 alin. (10) C. pr. Pen. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019