M********* R* V****** D******* E********* F*********
ReclamantS***** G*******
PârâtAdmite sesizarea formulată de petentul MUNICIPIUL RM. VÂLCEA – DIRECŢIA ECONOMICO FINANCIARĂ, in contradictoriu cu intimatul S***** G*******. Înlocuieşte amenda contravenţională în sumă de 200 lei aplicată intimatului S***** G*******, prin procesul – verbal de constatare a contravenţiilor seria JP nr.0077117 din data de 13.10.2017 emis de Poliţia Locală Rm. Vâlcea, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durata de 4 ore, ce se va executa la Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată azi, 5 decembrie 2019 şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 6941/2019 din 05.12.2019