R*** A*****
PetentI************ D* P****** A* J******** S*** M***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul ... în contradictoriu cu intimatul ... Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSMX nr. 108393/25.10.2018, în sensul înlăturării faptei constatate conform art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 şi a sancţiunilor aplicate pentru aceasta, cu toate consecinţele care decurg. Respinge cererea petentului pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19 noiembrie 2019.
Hotarare 4086/2019 din 19.11.2019Pronunţarea se amână pentru data de 19.11.2019 şi se va realiza în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2019Pronunţarea se amână pentru data de 12.11.2019 şi se va realiza în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2019Pronunţarea se amână pentru data de 28.10.2019 şi se va realiza în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019