N******** C* M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Nichitoae Marian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „introducerea în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool în penitenciar (…) în scopul folosirii lor de către deţinuţ”, prev.şi ped. de art. 185 alin.1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu modificările ulteriore, cu aplicarea art. 41 alin.1, 43 alin. 5 din Codul penal, art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr.penală, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal dispune confiscarea specială a unui telefon mobil marca Samsung cu seria 359643/05/308734/6 cu acumulatorul aferent seria EB494353 VU aparţinând inculpatului şi aflat la dosarul cauzei, în plic sigilat. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare; onorariu avocat oficiu Conţac Alina (delegaţie nr. 1281/2019) în sumă de 1495 lei se va achita B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 31 ianuarie 2020.
Hotarare 105/2020 din 31.01.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 31 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020Admite cererea inculpatului şi dispune judecarea dosarului în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 375 Cod pr.penală pentru a beneficia de procedura simplificată. Se va face adresă către IPJ Botoşani, pentru cazierul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019