Z******** F****** E******
InculpatCondamnă pe inculpatul ZAHARESCU FLAVIUS – EMANUEL, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 11.06.2017). Potrivit art. 67 alin 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Constată că fapta pentru care inculpatul este trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârşită în concurs real cu cea pentru care a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 225/24.10.2017 a Judecătoriei Dorohoi, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2017. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 103/18.04.2018 a Judecătoriei Dorohoi, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2017. În temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplictă prin sentinţa penală nr. 225/2017 a Judecătoriei Dorohoi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul 2 luni şi 20 zile închisoare (1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare), în final inculpatul Z******** F****** E****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2 raportat la art. 67 alin 1 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii cadrul Primăriei Suceava sau în cadrul Primăriei oraşului Salcea – jud. Suceava, pe o perioadă de 80 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Z******** F****** E****** la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 21.10.2020.
Hotarare 688/2020 din 21.10.2020Amână pronun?area cauzei la data de 21.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2020Amână pronun?area cauzei la data de 06.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020I N S T A N ? A Având în vedere că cererea de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a pregăti apărarea, va admite această cerere, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a pregăti apărarea. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 21.09.2020, ora 10.40 pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 15.06.2020.
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Constată repartizarea prezentului dosar la completul C27. În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 din Hotărârea nr. 16 din data de 01.04.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Suceava şi anexei nr. 4 care face parte integrantă din Hotărâre, constată suspendată de drept cauza nr. 11902/314/2019 privind pe inculpatul Z******** F****** E******, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin.1 Cod penal, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 29.04.2020
Incheiere suspendare din 29.04.2020