G** J****
ReclamantC*** T********** D* P***** C***
PârâtC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul G.J. în contradictoriu cu pârâţii C.J.P.C. şi C.L.P.C.. Anulează în parte Decizia nr. 145546/31.01.2018 cu privire la punctul E şi Hotărârea nr. 35671/27.12.2017 cu privire la data acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Obligă pârâţii să acorde reclamantului, în calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000, toate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 01.07.2012. Respinge în rest cererea, ca fiind neîntemeiată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 16.10.2019.
Hotarare 2140/2019 din 16.10.2019Admite exceptia necompetentei materiale funcţionale a jurisdicţiei de dreptul muncii şi asigurări sociale invocată din oficiu, în privinţa acţiunii formulată de către reclamantul G** J****, în contradictoriu cu pârâtele C*** T********** D* P***** C*** si CASA JUDETEANĂ DE PENSII CLUJ. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Secţiei Mixte a Tribunalului Cluj. Fără cale de atac. Pronuntată in sedinta publică din 27.06.2019.
Incheiere finala dezinvestire 347/2019 din 27.06.2019