G**** V*******
PetentAdmite sesizarea din oficiu referitor la eroarea materială strecurată în cadrul minutei sentinţei penale nr. 1350 din 31.07.2019 dată în dosar nr. 11938/55/2019. Îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în cadrul minutei sentinţei penale nr. 1350 din 31.07.2019 dată în dosar nr. 11938/55/2019 iar alineatul 2 al minutei va avea următorul cuprins: „Liberează condiţionat persoana condamnată G**** V*******, deţinut în Penitenciarul Arad, din executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 312/2019 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia nr. 344/A/2019 a Curţii de Apel Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 342/2019 din 12.06.2019.” Se va efectua menţiune despre această încheiere de îndreptare a erorii materiale la sfârşitul minutei sentinţei penale nr. 1350 din 31.07.2019 dată în dosar nr. 11938/55/2019 iar sentinţa penală va fi redactată conform modificărilor aduse prin încheierea de îndreptare a erorii materiale. . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05 august 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 05.08.2019